Dragi colegi,
A venit momentul ca tânăra Societate Română de Audiologie și Patologie a Comunicării să propună membrilor săi și tuturor colegilor interesați de domeniul audiologiei, vestibulogiei și patologiei comunicării o primă reuniune de amploare cu ocazia Primului Congres Național al SRAPC care va avea loc la Iași, în perioada 12-14 septembrie.
De la fondarea sa în anul 2014 și până în prezent, SRAPC a desfășurat o activitate susținută, organizând numeroase cursuri de specialitate în domeniul audiologiei și vestibulogiei, participând la dezvoltarea asistenței medicale pentru pacienții cu surditate în colaborare cu Ministerul Sănătății sau fiind partener activ al altor asociații cu rol în dezvoltarea asistenței de specialitate pentru copiii cu implant cohlear.
SRAPC a devenit membru afiliat al European Federation of Audiology Societies și membru al International Society of Audiology din anul 2016.
Dezvoltarea în ritm alert a audiologiei pe plan global și interesul tot mai mare al specialiștilor pentru performanță profesională motivează organizarea de manifestări științifice care să aibă un puternic accent pe sesiunile practice și cursurile instrucționale. În acest sens în cadrul congresului nostru veți regăsi numeroase module practice alături de conferințe pe teme de mare actualitate. În România s-au deschis noi oportunități prin extinderea la scară națională a screeningului surdității la nou-născut, nevoia de specialiști în audiologie devenind una mai acută ca niciodată.
Sper că acest congres va fi încă un stimulent pentru colaborările interdisciplinare, pentru schimburile de idei și cunoștințe între colegii din țară și invitații din străinătate.
Închei această invitație cu un mesaj de mulțumire pentru sponsorii noștri care au înțeles nevoia dezvoltării audiologiei în România și o susțin.
Vă așteptăm cu drag la Iași!
Conf Dr Sebastian COZMA
Presedinte SRAPC