Invitatie – Conferinta Nationala de ORL-PEDIATRIE 2018, Sovata

Onorați Profesori,
Stimați colegi,
Dragi prieteni,

Continuând succesiunea reuniunilor profesionale anuale, după agreabilele zile petrecute la Arad, în această toamnă îmi revine mie deosebita onoare să organizez cea de a VI-a Conferință Națională de ORL Pediatrie la Sovata în perioada 25-28 septembrie a.c.

Preocupați permanent de îmbunătățirea asistenței medicale de specialitate, otorinolaringologii participanți vor avea ocazia, după punerile la punct a problematicilor de la adulți, să se informeze, să dezbată și să însușească la această întâlnire cele mai noi tendințe ale specialității din punct de vedere pediatric.

Bucurându-ne de un interes internațional tot mai larg și manifestarea noastră, organizată sub egida Societății Române de Otorinolaringologie Pediatrică și a Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș va fi onorată de prezențe colegiale valoroase din străinătate. Alături de cele tradiționale din Europa doresc să menționez în cadrul binecunoscutei francofilii românești un numeros grup francez și o delegație reprezentativă a Societății Balcanice.

Complexul Danubius a asigurat întotdeauna condiții ideale pentru toate componentele acestor evenimente, atât prin tematicile captivante, cât mai ales prin participarea Dumneavoastră activă și mai ales numeroasă. Sper că și de această dată vor fi satisfăcute nu numai setea de cunoaștere dar și dorința de a petrece împreună util și plăcut aceste zile, într-o atmosferă prietenească și un mediu tomnatic natural, fascinant colorat.

Dincolo de eforturile comune depuse totdeauna pentru realizarea acestor momente importante ale vieții specialității noastre de nas, gât și urechi, Vă adresez pe această cale o sinceră și călduroasă invitație.

Președintele Conferinței

Prof. Dr. Gheorghe Mühlfay

 

PROGRAM PRELIMINAR

Marți, 25 septembrie 2018

13:30 – 14:45 Curs preconferință
14:45 – 15:00 Pauză de cafea
15:00 – 16:15 Curs preconferință
16:15 – 16:30 Pauză de cafea
16:30 – 18:00 Curs preconferință
19:00 Ceremonia de deschidere a  Conferinței și Cocktailul de “Bun venit”

Miercuri, 26 septembrie 2018

09:00 – 10:30 SESIUNEA I
10:30 – 11:00 Pauză de cafea
11:00 – 12:30 SESIUNEA A II-A
12:20 – 14:30 Masă de prânz
14:30 – 16:00 SESIUNEA A III-A
16:00 – 16:30 Pauză de cafea
16:30 – 18:00 SESIUNEA A IV-A
20:00 Masă festivă


Joi, 27 septembrie 2018

09:00 – 10:30 SESIUNEA A V-A
10:30 – 11:00 Pauză de cafea
11:00 – 12:30 SESIUNEA A VI-A
12:30 – 14:30 Masă de prânz
14:30 – 16:00 SESIUNEA A VII-A
16:00 – 16:30 Pauză de cafea
16:30 – 18:00  SESIUNEA A VIII-A
18:00 – 19:00 Ședințe:

1. Adunarea generală a Societății Române de ORL Pediatrie

2. Întâlnirea reprezentanților Societății Balcanice de ORL

20:00 Cina festivă/Recepția președintelui

Vineri, 28 septembrie 2018

09:00 – 10:30 SESIUNEA A IX-A
10:30 – 10:45 Pauză de cafea
10:45 – 12:15 SESIUNEA A X-A
12:15 – 12:30  Pauză de cafea
12:30 – 13:30 SESIUNEA A XI-A
13:30 – 14:00 Ceremonia de închidere a Conferinței

www.orlpediatrie2018.ro

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0